Ideea că aluminiul din oale, din folie sau din deodorante provoacă boala Alzheimer circulă de peste jumătate de secol și e una dintre cele mai rezistente din tot ce s-a scris despre sănătate. Am reluat articolul pe care îl aveam aici din 2014, pentru că spunea lucruri pe care cercetarea de atunci încoace nu le-a confirmat. Iată unde s-a ajuns de fapt.
De unde a pornit teama
Punctul de plecare e un experiment din 1965: unor iepuri li s-a injectat aluminiu direct în creier și au apărut în neuroni niște încurcături de proteine. Semănau, la prima vedere, cu ce se vede în creierul unei persoane cu Alzheimer.
Au urmat două observații care au întărit bănuiala. Analizele pe creiere prelevate după deces au arătat mai mult aluminiu la bolnavii de Alzheimer decât la ceilalți. Iar în anii '70, pacienți dializați cu apă bogată în aluminiu au dezvoltat tulburări neurologice grave.
De aici s-a ajuns repede la concluzia că trebuie eliminate toate sursele de aluminiu din casă: vasele, folia, antiacidele, deodorantele. Așa scria și articolul meu vechi.
Ce s-a aflat între timp
Fiecare dintre cele trei argumente s-a spart, unul câte unul.
Încurcăturile de proteine din creierul iepurilor s-au dovedit, la analiză amănunțită, biologic diferite de cele din boala Alzheimer. Seamănă la microscopul obișnuit, dar nu sunt aceleași structuri.
Pacienții dializați au avut o suferință neurologică reală, numită encefalopatie de dializă, dar cu alt tablou decât Alzheimerul și, la autopsie, fără modificările specifice bolii. Aluminiul le-a făcut rău, dar nu le-a dat Alzheimer.
Cât despre aluminiul găsit în creierele bolnavilor, explicația cea mai probabilă răstoarnă relația: nu aluminiul a produs boala, ci boala a lăsat aluminiul să intre. În Alzheimer, bariera care separă sângele de creier devine permeabilă, iar sistemul prin care creierul își evacuează deșeurile funcționează prost. Metalele care în mod normal ar fi ținute afară sau eliminate se acumulează. E o consecință, nu o cauză.
Alzheimer's Research UK formulează concluzia scurt: nu există dovezi suficiente și de calitate ca să susțină că expunerea zilnică la aluminiu, la o persoană sănătoasă, produce boala Alzheimer. Alzheimer's Society spune același lucru: opinia medicală și științifică majoritară e că datele existente nu demonstrează convingător o relație de cauzalitate.
Ce spun studiile recente — și de ce discuția nu e complet închisă
Ar fi necinstit să prezint subiectul ca definitiv tranșat. O trecere în revistă sistematică publicată în 2025 a strâns 54 de studii pe expunerea la aluminiu din mediu și riscul de demență. Rezultatul e împărțit aproape în două: 26 au găsit o asociere, 24 nu au găsit niciuna sau au găsit una inversă.
Autorii au putut aduna cifric doar patru studii, prea puține pentru o concluzie solidă, și scriu explicit că niciun efect cauzal direct nu poate fi stabilit în acest stadiu. Cel mai departe merg cu ipoteza că aluminiul ar putea fi, la limită, unul dintre mai mulți factori care interacționează — nu cauza bolii.
Deci: subiect încă studiat, mai ales pentru expuneri profesionale mari și pentru zone cu apă foarte bogată în aluminiu. Dar nimic care să justifice aruncarea tigăilor din bucătărie.
Cât aluminiu ajunge de fapt în corp
Aici cifrele ajută mai mult decât orice argument.
Aluminiul e al treilea element cel mai răspândit din crusta terestră. E în sol, în apă, în plante, deci în mâncare — inevitabil, indiferent în ce gătești. Intestinul absoarbe însă o fracțiune foarte mică din cât înghiți, iar rinichii elimină prin urină aproape tot ce trece.
Rezultatul: un adult sănătos are în tot corpul între 30 și 50 de miligrame de aluminiu. Mai puțin decât conține o singură tabletă de antiacid.
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară a stabilit o doză săptămânală tolerabilă de 1 mg de aluminiu pe kilogram de greutate corporală — adică aproximativ 70 mg pe săptămână pentru o persoană de 70 de kg. Și a evaluat separat exact întrebarea asta: aportul de aluminiu din alimentație nu constituie un risc de a dezvolta boala Alzheimer.
Vasele, tigăile și folia de aluminiu
Există totuși o nuanță reală, și merită spusă corect.
Vasele de aluminiu neacoperit, vechi și zgâriate, chiar cedează aluminiu în mâncare — cel mai mult atunci când gătești ceva acid, ca sosul de roșii, murăturile sau mâncarea cu lămâie sau oțet. Același lucru cu folia, dacă înfășori în ea pește cu lămâie sau roșii și îl ții la cuptor.
Vasele moderne, cu strat antiaderent sau din aluminiu dur anodizat, practic nu cedează nimic. Stratul de suprafață izolează metalul de mâncare.
Ce e rezonabil de făcut, fără dramatism: pentru mâncărurile acide folosește inox, ceramică sau sticlă, nu aluminiu descoperit; nu ține murături sau mâncare gătită cu oțet în folie peste noapte; înlocuiește oalele de aluminiu vechi, cu interiorul mâncat, pentru că oricum nu mai gătesc bine. Nu pentru Alzheimer — pentru că e bună practică la bucătărie.
Deodorantele, pasta de dinți și antiacidele
Sărurile de aluminiu din antiperspirante sunt cele care astupă temporar canalul glandei sudoripare. Comitetul științific european pentru siguranța consumatorilor a reevaluat subiectul și a stabilit că absorbția prin piele este de 0,00052% — cinci milionimi din ce se aplică. Concluzia: folosirea zilnică a produselor cosmetice cu aluminiu nu crește semnificativ cantitatea din organism. Concentrațiile considerate sigure merg până la 6,25% pentru deodorantele care nu sunt spray și 2,65% pentru pastele de dinți.
Antiacidele sunt singura sursă cu adevărat consistentă: o tabletă conține mai mult aluminiu decât are tot corpul. Numai că studiile care au căutat legătura dintre consumul de antiacide și Alzheimer nu au găsit-o. Ce rămâne valabil e altceva: antiacidele cu aluminiu luate zilnic, luni de zile, pot da constipație și pot interfera cu absorbția fosforului și a unor medicamente. Dacă ai nevoie de ele constant, discuția cu medicul e despre cauza arsurilor, nu despre Alzheimer.
Apa, ceaiul și sarea de masă
Aluminiul apare natural în unele surse de apă și se folosește la limpezirea apei potabile, dar cantitatea care ajunge așa în organism e mică pe lângă cea din alimente.
Ceaiul conține relativ mult aluminiu, pentru că planta îl extrage din sol. Sarea și unele produse de panificație pot conține aditivi pe bază de aluminiu, folosiți ca antiaglomeranți sau afânători. Toate acestea au fost incluse în calculul expunerii totale pe care s-a bazat doza tolerabilă europeană, iar studiile care au căutat anume legătura dintre ceai și Alzheimer nu au găsit-o.
Mai trebuie corectat un lucru din articolul meu vechi: scrisese că aluminiul declanșează și scleroza în plăci și scleroza laterală amiotrofică. Nici aceste legături nu sunt demonstrate. Cauzele ambelor boli sunt încă în cercetare, iar aluminiul nu figurează printre factorii recunoscuți.
Ce scade cu adevărat riscul de demență
Partea utilă a subiectului e aici, și e mult mai încurajatoare decât povestea cu oalele. Comisia Lancet pentru demență a publicat în 2024 lista factorilor de risc pe care se poate interveni. Sunt 14, iar estimarea comisiei e că, dacă ar fi ținuți toți sub control la nivel de populație, până la 45% din cazurile de demență ar putea fi prevenite sau amânate.
Pe tot parcursul vieții: educație redusă, pierderea auzului, fumatul, traumatismele craniene.
La vârsta mijlocie: tensiunea arterială crescută, obezitatea, depresia, lipsa mișcării, diabetul, consumul mare de alcool, poluarea aerului și colesterolul LDL crescut.
La vârsta a treia: izolarea socială și tulburările de vedere netratate.
Aluminiul nu e pe listă. În schimb sunt lucruri banale și la îndemână. Auzul, de pildă: o persoană care nu aude bine și refuză aparatul auditiv pierde stimulare și contact social, iar asta contează măsurabil. La fel vederea — o cataractă operată la timp e prevenție. Iar tensiunea și colesterolul ținute în frâu la 50 de ani protejează creierul la 75.
Dacă vrei să continui pe partea practică: am scris despre hipertensiunea arterială, despre cum scădem colesterolul, despre factorii de risc ai diabetului și despre fumat. Tot aici intră somnul de după 40 de ani și efectele stresului prelungit.
Când aluminiul e chiar o problemă
Prudența are totuși un loc, doar că e un loc îngust.
La persoanele cu boală de rinichi avansată eliminarea aluminiului e deficitară și acumularea devine reală — de aceea dializa se face astăzi cu apă purificată și de aceea antiacidele cu aluminiu se evită la acești pacienți. Expunerea profesională mare, la pulberi de aluminiu, e monitorizată separat în medicina muncii. Iar la copiii foarte mici și la prematuri, aportul se urmărește în tratamentele administrate în spital.
În afara acestor situații, o persoană cu rinichi sănătoși elimină fără efort cantitățile cu care se întâlnește într-o zi obișnuită.
Ce merită să reții
Aluminiul din bucătărie, din deodorant sau din pasta de dinți nu provoacă boala Alzheimer. Ipoteza a fost cercetată timp de șase decenii și nu s-a confirmat, iar aluminiul găsit în creierele bolnavilor e cel mai probabil urma bolii, nu originea ei.
Ce contează, în schimb, e banal și demonstrat: auzul și vederea îngrijite, tensiunea și colesterolul sub control, mișcare, somn, viață socială, fără fumat. Asta e prevenția reală, iar spre deosebire de eliminarea foliei de aluminiu, are efect măsurat.
Mai departe, aici pe blog: ce se cercetează acum, despre tratarea Alzheimerului înainte de primele simptome, testele de diagnostic precoce, alimentele, vitaminele și mineralele de care are nevoie creierul și ghidul despre stres, somn și sistem nervos.
Articolul are scop informativ și nu înlocuiește consultul medical. Dacă observi la tine sau la cineva apropiat pierderi de memorie care se agravează, dificultăți de orientare sau schimbări de comportament, mergi la medic — evaluarea timpurie schimbă mult ce se poate face.
Surse: Alzheimer's Research UK — Aluminium and Alzheimer's: an unproven link; Alzheimer's Society — fișa informativă despre aluminiu și boala Alzheimer; Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) — doza săptămânală tolerabilă pentru aluminiu; Comitetul Științific pentru Siguranța Consumatorilor (SCCS) — opinia privind siguranța aluminiului în produsele cosmetice; Dementia prevention, intervention, and care: 2024 report of the Lancet standing Commission; trecere în revistă sistematică, 2025, privind expunerea la aluminiu din mediu și riscul de Alzheimer.
Comentarii
Trimiteți un comentariu