Feromonii și homosexualitatea: ce spun studiile despre creier

Feromonii si homosexualitatea: ce spun studiile

Ne gândim la atracție ca la ceva conștient: ne place cum arată cineva, cum vorbește, cum ne face să ne simțim. Dar corpul mai transmite ceva, pe tăcute: mirosul. Iar câteva studii au arătat că acest miros e „citit” diferit de creier, în funcție de orientarea sexuală a celui care îl simte.

Ideea m-a fascinat, așa că am căutat ce au găsit de fapt cercetătorii, ce au demonstrat și ce rămâne încă doar o ipoteză.

Pe scurt

• La animale, feromonii sunt bine cunoscuți. La oameni, niciun feromon sexual nu a fost confirmat până azi.
• Studii mici, cu imagini ale creierului, au arătat că oamenii cu orientări sexuale diferite procesează diferit unele mirosuri.
• Asta e o asociere, nu o cauză. Nu arată că mirosul hotărăște orientarea sexuală.
• Parfumurile „cu feromoni” vândute online nu au dovezi că atrag pe cineva.

Ce sunt feromonii

Feromonii sunt substanțe chimice prin care animalele din aceeași specie își transmit mesaje. Fluturele de mătase femelă atrage masculii de la kilometri distanță cu o singură moleculă. Vierii au în salivă o substanță care o face pe scroafă să stea pe loc la împerechere, iar fermierii o folosesc chiar ca spray.

La oameni, lucrurile sunt mult mai complicate. Mirosul corporal transmite informații, de exemplu frica, stresul sau boala, dar un feromon sexual uman, cu un efect clar și repetabil, nu a fost găsit. Organul special de mirosit feromoni, pe care îl au multe animale, la om a rămas doar o urmă fără funcție.

Studiul de la Karolinska: același miros, alt răspuns în creier

În 2005, cercetătorii Ivanka Savic, Hans Berglund și Per Lindström, de la Institutul Karolinska din Stockholm, au publicat în revista PNAS un studiu pe 36 de oameni: 12 bărbați heterosexuali, 12 femei heterosexuale și 12 bărbați homosexuali.

Participanții au mirosit două substanțe considerate atunci posibili feromoni:

• androstadienona, prezentă mai ales în transpirația bărbaților;
• estratetraenolul, asociat cu femeile.

Cu un aparat de tomografie (PET), cercetătorii au urmărit ce zone ale creierului se activează. Androstadienona a activat hipotalamusul, o zonă care reglează hormonii și comportamentul sexual, la femeile heterosexuale și la bărbații homosexuali, dar nu și la bărbații heterosexuali.

Un an mai târziu, aceeași echipă a repetat experimentul cu 12 femei lesbiene. La ele, androstadienona nu a activat hipotalamusul, ca la femeile heterosexuale, iar estratetraenolul l-a activat parțial, asemănător cu bărbații heterosexuali.

Studiul de la Düsseldorf: creierul recunoaște mai repede mirosul partenerului potrivit

În 2012, Katrin Lübke, Matthias Hoenen și Bettina Pause, de la Universitatea Heinrich Heine din Düsseldorf, au mers mai departe. Nu au mai folosit substanțe izolate, ci mirosuri corporale reale, adunate de la subraț.

Au făcut două experimente: unul cu 14 bărbați homosexuali și 14 heterosexuali, altul cu 14 femei lesbiene și 14 heterosexuale. Activitatea creierului a fost înregistrată cu electroencefalograma (EEG), cu 64 de electrozi pe scalp.

Rezultatul: toți participanții au procesat mai repede mirosul corporal al persoanelor care corespundeau preferințelor lor. Iar mirosul celor care nu le erau potențiali parteneri a fost analizat mai intens de creier, ca și cum ar fi fost „cântărit”.

Diferențele s-au văzut în activitatea creierului, în fracțiuni de secundă, nu în ce au spus participanții. Asta sugerează că o parte din această „citire” a mirosului se face fără să ne dăm seama.

Ce spun analizele mai noi

O analiză publicată în 2025 în revista Archives of Sexual Behavior a adunat toate studiile de acest fel: doar șapte, făcute între 2005 și 2014, cu 345 de participanți în total.

Concluzia: orientarea sexuală pare legată atât de preferința pentru anumite mirosuri corporale, cât și de mirosul pe care îl are fiecare. Dar studiile sunt puține, mici și s-au făcut mai ales pe bărbați.

O altă analiză amplă, din 2023, arată că mirosul corporal chiar transmite informații sociale între oameni, de exemplu frica sau stresul, chiar dacă nu știm încă exact prin ce molecule.

Dar sunt androstadienona și estratetraenolul feromoni?

Aici răspunsul e, deocamdată, nu. Într-un studiu din 2017, în care nici participanții, nici cercetătorii nu știau ce au mirosit, cele două substanțe nu au schimbat felul în care oamenii apreciau cât de atrăgătoare e o față.

O analiză din 2015 a numit chiar zecile de ani de căutare a feromonilor umani „deceniile pierdute”, pentru că multe studii au pornit de la substanțe alese fără dovezi că organismul le folosește ca semnal. Iar o analiză din 2025 despre androstadienonă concluzionează că încadrarea ei ca feromon „rămâne neconcludentă”.

Ce știm și ce nu știm

Ce știm

• Mirosul corporal transmite informații între oameni.
• Creierul procesează mirosurile corporale în moduri complexe, unele inconștiente.
• În câteva studii mici, procesarea unor mirosuri a fost diferită în funcție de orientarea sexuală.

Ce nu s-a demonstrat

• Că mirosul sau feromonii hotărăsc orientarea sexuală.
• Că diferențele din creier sunt cauza orientării sexuale, și nu doar ceva asociat cu ea.
• Că orientarea sexuală a cuiva poate fi „mirosită”.
• Că androstadienona sau estratetraenolul sunt feromoni umani.

Și parfumurile „cu feromoni”?

Se vând online parfumuri și spray-uri care promit că te fac irezistibil. Nu există studii serioase care să arate că funcționează. Dacă un parfum te face să te simți bine și mai sigur pe tine, asta poate conta, dar nu din cauza „feromonilor”.

Concluzie

Studiile de la Karolinska și Düsseldorf arată că mirosul face parte, într-un fel pe care abia începem să-l înțelegem, din felul în care creierul nostru percepe ceilalți oameni. Dar între a vedea o reacție în creier și a explica de ce simțim atracție e încă un drum lung.

Atracția rămâne o împletire de biologie, emoții, experiențe și alegeri. Mirosul e, probabil, doar una dintre firele ei.

Surse: Savic, Berglund, Lindström, PNAS, 2005; Berglund, Lindström, Savic, PNAS, 2006 (femeile lesbiene); Lübke, Hoenen, Pause, Behavioural Brain Research, 2012; Loos și colab., Perspectives on Psychological Science, 2023; da Silva și colab., Archives of Sexual Behavior, 2025; Hare și colab., Royal Society Open Science, 2017; Wyatt, Proceedings of the Royal Society B, 2015; Gan și colab., Physiology & Behavior, 2025.

Notă: articolul prezintă cercetări și ipoteze aflate încă în studiu. Orientarea sexuală nu este o boală. Nu se diagnostichează, nu se tratează și nu se transmite prin mirosuri.