Dacă ai ajuns aici căutând „polipi nazali la copil", primul lucru pe care trebuie să ți-l spun este că foarte probabil cauți altceva decât crezi. Și e vina noastră, a tuturor, că folosim același cuvânt pentru două afecțiuni diferite.
În limbajul de zi cu zi, la copii se spune „polipi" la vegetațiile adenoidiene — adenoidita. Medicii numesc „polipi nazali" cu totul altceva: niște formațiuni moi care apar în sinusuri, aproape exclusiv la adulți, pe fondul unei sinuzite cronice. Dacă e vorba de un copil care respiră pe gură și sforăie, articolul acesta e pentru tine. Pe scurt despre cealaltă afecțiune îți spun la final.
Ce sunt vegetațiile adenoidiene
În spatele nasului, acolo unde nasul se întâlnește cu gâtul, există o masă de țesut limfatic numită amigdala faringiană sau adenoidă. Are un rol în imunitate în primii ani de viață și, în mod normal, începe să se micșoreze de la 6–7 ani.
La unii copii, însă, infecțiile repetate o inflamează cronic și o fac să crească. Așa apare adenoidita cronică: țesutul mărit blochează parțial căile nazale și orificiul trompei Eustachio, care leagă nasul de urechea medie. De aici vine tot restul.
Semnele pe care le observi acasă
Cel mai important semn este obstrucția nazală, iar consecințele ei se văd în lucruri banale:
- respiră pe gură, ziua și mai ales noaptea, și doarme cu gura deschisă;
- respirație zgomotoasă sau sforăit, uneori cu pauze scurte în respirație;
- voce nazonată — celebrul „vorbit pe nas";
- obosește repede la joacă sau la efort, uneori și în timp ce vorbește;
- secreții nazale persistente, muco-purulente, care nu se mai termină;
- otite repetate și, uneori, un grad de scădere a auzului — pare că nu te aude sau dă tare volumul;
- lipsa poftei de mâncare, irascibilitate, lipsă de atenție la grădiniță sau la școală;
- la sugari, dificultăți la supt, pentru că nu poate respira și suge în același timp.
La febră merită o observație: în adenoidită, febra este de obicei moderată, în jur de 38 de grade, și e mai ridicată dimineața decât seara — invers decât la majoritatea infecțiilor. Nu e un criteriu de diagnostic, dar e un detaliu pe care merită să-l spui medicului.
Adenoidita netratată se leagă strâns de alte inflamații de la nivelul capului: otite, rinite, sinuzită cronică, amigdalite, bronșite repetate.
De ce diagnosticul se pune la medicul ORL, nu acasă
Aici trebuie să fiu foarte clară, pentru că e cel mai important paragraf din articol. Adenoidita cronică nu se diagnostichează și nu se tratează din bucătărie. Medicul ORL vede țesutul direct, cu un endoscop flexibil, și apreciază cât din cale e blocat. Asta nu se poate deduce din simptome.
Motivul pentru care insist: obstrucția nazală cronică la copil nu e doar un inconvenient. Poate duce la apnee în somn, cu somn fragmentat și consecințe asupra atenției și creșterii; la pierdere de auz prin lichid în urechea medie, exact în anii în care copilul învață să vorbească; și, în formele de durată, la modificări ale dezvoltării feței și a mușcăturii, ceea ce ortodonții numesc facies adenoidian. Acestea nu se recuperează ușor mai târziu.
Așa că ordinea corectă e: mai întâi consultul ORL și un audiometric dacă îl cere medicul, apoi discutăm despre ce se poate face acasă în paralel.
Ce ajută cu adevărat acasă
Toate cele de mai jos sunt măsuri de sprijin. Nu micșorează adenoida, dar reduc inflamația și ușurează respirația copilului, iar unele dintre ele sunt recomandate chiar de medici:
- Spălăturile nazale cu ser fiziologic sau apă de mare izotonă. Asta e cea mai utilă dintre toate și are dovezi în spate. La copilul mic, ser fiziologic și aspirarea blândă a secrețiilor cu o pompiță; la cel mai mare, spray sau irigații. De făcut zilnic, nu doar când e răcit.
- Aerul din camera în care doarme. Nu prea cald — 18–20 de grade — și nu uscat. Un umidificator sau pur și simplu un prosop umed pe radiator schimbă mult calitatea somnului.
- Fără fum de țigară în casă, deloc. Fumatul pasiv este unul dintre factorii cei mai bine documentați pentru adenoidită și otite repetate la copil. Dacă se fumează pe balcon, hainele tot aduc fumul înăuntru.
- Inhalațiile cu abur cald, la copilul mai mare și doar supravegheat, ajută temporar la fluidizarea secrețiilor. Atenție la riscul de opărire — niciodată cu apă clocotită și niciodată lăsat singur.
- Ceaiurile calde, mierea (numai peste 1 an) și o alimentație cu multe legume și fructe ajută starea generală și hidratarea mucoasei.
Tratamentul medical și operația
Medicul poate prescrie un corticosteroid nazal, care în multe cazuri reduce suficient inflamația pentru a amâna sau evita operația, și antibiotic doar în episoadele acute bacteriene — nu ca tratament de fond.
Adenoidectomia, scoaterea vegetațiilor, se ia în calcul când obstrucția e importantă, când copilul face apnee în somn, când are otite repetate sau lichid persistent în ureche cu afectarea auzului. E o intervenție scurtă, foarte des făcută, cu recuperare de câteva zile.
Operația nu garantează că țesutul nu crește din nou. Se întâmplă la o parte din copiii operați devreme. Asta nu e un argument împotriva operației — e un argument pentru controalele de după.
Homeopatia și polipii nazali: ce remedii sunt folosite în practica homeopată
Polipii nazali sunt formațiuni moi, de obicei nedureroase, care se dezvoltă la nivelul mucoasei nazale și al sinusurilor. Ei sunt asociați în principal cu inflamația cronică și pot provoca nas înfundat, diminuarea mirosului, secreții nazale și senzație de presiune la nivelul feței.
În medicina homeopată există mai multe remedii tradițional asociate cu polipii nazali. Este important însă de precizat că nu există suficiente dovezi clinice de calitate care să demonstreze că homeopatia poate elimina sau micșora polipii nazali. Remediile de mai jos sunt prezentate ca informație despre utilizarea lor tradițională în homeopatie, nu ca tratament dovedit.
Dacă alegi să le folosești, folosește-le alături de tratamentul recomandat de ORL, cu prescripția unui medic homeopat, și niciodată ca motiv de a amâna consultul. La un copil care nu aude bine sau care face pauze în respirație în somn, timpul pierdut costă.
Teucrium marum verum
Teucrium marum verum este unul dintre remediile cel mai frecvent asociate în literatura homeopată cu polipii nazali.
În repertoriile homeopate este menționat în special atunci când predomină senzația de nas înfundat, obstrucția nazală și senzația că există o formațiune în interiorul nasului.
În practica homeopată tradițională sunt utilizate diferite potențe, însă alegerea potenței și frecvenței administrării variază în funcție de școala homeopată și de tabloul individual.
Sanguinaria canadensis
Sanguinaria canadensis este un alt remediu întâlnit în repertoriile homeopate pentru simptome nazale.
Este asociat tradițional cu congestia nazală, senzația de obstrucție și anumite forme de inflamație a mucoasei nazale.
Homeopații îl pot lua în considerare atunci când simptomele nazale sunt însoțite de senzație de uscăciune sau de dificultate în respirația pe nas.
Lemna minor
Lemna minor este cunoscută în homeopatie în special pentru simptomele nazale care implică obstrucție importantă și secreții.
Este menționată în unele repertorii atunci când nasul este foarte înfundat, respirația nazală este dificilă, iar simptomele sunt mai intense în anumite condiții, cum ar fi mediile umede.
Calcarea carbonica
Calcarea carbonica este considerată în homeopatie un remediu „constituțional" și apare în repertorii în legătură cu tendința la formarea unor excrescențe sau polipi.
În abordarea homeopată clasică, nu se prescrie exclusiv pentru existența unui polip, ci se ia în calcul întregul tablou al persoanei: simptomele, sensibilitatea la frig, transpirația, somnul, digestia și alte caracteristici descrise de homeopat.
Thuja occidentalis
Thuja occidentalis este un remediu tradițional asociat în homeopatie cu diverse excrescențe și formațiuni ale mucoaselor.
Din acest motiv apare în unele repertorii și în abordarea homeopată a polipilor. Alegerea sa se face, în teoria homeopată, în funcție de totalitatea simptomelor și nu doar de localizarea polipului.
Kali bichromicum
Kali bichromicum este întâlnit mai ales atunci când polipii sau inflamația nazală sunt asociate cu simptome de sinuzită și secreții groase, vâscoase, aderente.
În repertoriile homeopate, caracterul secrețiilor este un element important pentru alegerea acestui remediu.
Cum sunt construite schemele homeopate
În homeopatia clasică nu există o singură schemă universală pentru toți polipii nazali. Un homeopat poate alege un singur remediu în funcție de tabloul individual, în loc să combine simultan mai multe produse.
În literatura homeopată pot fi întâlnite potențe precum 5CH, 9CH, 15CH sau 30CH, însă faptul că o anumită potență este utilizată tradițional nu înseamnă că aceasta a fost demonstrată prin studii clinice ca fiind eficientă împotriva polipilor.
De aceea, nu este recomandabil să fie urmată automat o schemă de tipul „mai multe remedii, de mai multe ori pe zi" doar pentru că apare pe un site sau într-o carte de homeopatie.
Atenție la polipii unilaterali
Un aspect deosebit de important este faptul că o formațiune nazală unilaterală nu trebuie presupusă automat a fi un polip obișnuit.
Dacă obstrucția este predominant pe o singură nară, există sângerări nazale repetate, durere, secreții urât mirositoare sau o formațiune vizibilă, este necesară evaluarea de către medicul ORL. Unele formațiuni nazale pot semăna cu polipii și trebuie diferențiate prin examinare.
Pe scurt
În practica homeopată sunt menționate mai multe remedii pentru polipii nazali, printre care Teucrium marum verum, Sanguinaria canadensis, Lemna minor, Calcarea carbonica, Thuja occidentalis și Kali bichromicum.
Alegerea tradițională depinde de simptomele asociate, nu doar de existența polipului.
Pentru cine dorește să utilizeze homeopatia, cea mai prudentă abordare este să o considere complementară și să nu amâne evaluarea ORL, mai ales atunci când polipii sunt voluminoși, unilaterali sau provoacă dificultăți importante de respirație.
Iar polipii nazali adevărați?
Aceia apar de obicei după 40 de ani, pe fondul unei sinuzite cronice, adesea împreună cu astm sau cu sensibilitate la aspirină. Semnele sunt nas înfundat constant, pierderea mirosului — care e semnul cel mai tipic — senzație de presiune în față și scurgeri pe gât. Se tratează cu corticosteroizi nazali și, când e nevoie, chirurgical. La copii sunt rari, iar când apar la un copil mic e nevoie de investigații suplimentare.
De citit în continuare
Dacă cel mic răcește des, uită-te și la ce e de făcut în amigdalita acută — merg adesea împreună — și la simptomele principalelor boli ale copiilor.
Toate articolele despre sănătatea copilului sunt strânse în ghidul complet pentru sănătatea copilului și a bebelușului.
Informațiile din acest articol au scop informativ și nu înlocuiesc consultul medical. Obstrucția nazală cronică la copil se evaluează de către un medic ORL.